Τι καινούργιο προστέθηκε στην ιστοσελίδα... | Χάρτης Ιστότοπου
Εκτύπωση Σελίδας Μείωση Γραμματοσειράς Αύξηση Γραμματοσειράς

SFÎNTA EUHARISTIE

 

Preotul Antonios Alevizopol

 

Sf. Euharistie este evenimentul central în viaţa Bisericii. Prin aceasta cei credincioşi se fac părtaşi ai trupului şi ai Sîngelui lui Hristos (Mt. 26, 26-28; Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 15-20; In. 6, 51-56; I Cor. 11, 24-26).

Cum poate Hristos să ne dea spre mîncare Trupul Său şi să bem Sîngele Său? Aceasta era şi îndoiala iudeilor, ba încă şi a unora din cei ce urmau pe Hristos şi erau ucenici ai Lui. Totuşi Hristos insista că trebuie să facă acest lucru şi lămurea că nu este vorba de carne moartă, ci de Trupul Său, care era unit cu Sf. Duh – dădătorul de viaţă (In. 6, 52, 60-63).

În Sf. Euharistie se oferă pîine şi vin, iar Dumnezeu primeşte această ofrandă a omului, preface aceste elemente şi le oferă iarăşi omului ca Trup şi Sînge ale lui Hristos, ca participate la jertfa pe care Hristos a adus-o odată pentru totdeauna pe Golgotha (Evr. 7, 27, 9, 12, 28). Hristos, înainte de jertfa Sa de pe Cruce, a săvîrşit această “Cină” şi a dat poruncă ucenicilor să facă asemenea, pînă la a doua venire a Lui, arătînd că “mîncarea” Trupului Său şi “băutura” Sîngelui Său sînt absolut necesare pentru mîntuire (Inv. 6, 31-50; I. Cor. 11, 23-29).

Această “Cină”, ca “mîncare” şi “băutură” a Trupului şi a Sîngelui lui Hristos, nu se înţelege independent de jertfa de pe Golgotha; constituie “participare” la această jertfă unică. Faptul că Sf. Euharistie s-a săvîrşit mai înainte de jertfa lui Hristos, dovedeşte că identificarea ei cu jertfa cea adusă o singură dată nu poate fi înţeleasă cu mintea omenească; poate fi pricepută numai “întaina”. Acelaşi lucru este valabil şi cu Sf. Euharistie care se săvîrşeşte astăzi în Biserică.

Desigur, Sf. Euharistie constituie rememorarea patimei lui Hristos (Le. 22, 19; I. Cor. 11, 24-25), dar nu este numai atît. Deja în Vechiul Testament se profeţeşte asupra epocii mesianice, adică Biserica creştină, cum că se va săvîrşi “jertfa curată” (Maleahi 1, 11).

Este vorba de jertfa care conform Noului Testament se aduce la jertfelnicul creştin, din care nu pot mînca evreii (Evr. 13, 10).

Apostolul Pavel purcede la o comparaţie prin antiteză între jertfelnicul (“masa Domnului”) creştin şi jertfelnicul lui Israil cel după trup precum şi cu cel idolatru. Subliniază că participarea la jertfelnicul creştin îi face pe creştini părtaşi trupului şi Sîngelui Domnului. Dimpotrivă participarea la jertfa idolatră îi face pe păgîni “părtaşi cu demonii”. “Masa Domnului”, aşadar, este după Apostolul Pavel singulur jertfelnic adevărat al Dumnezeului celui viu (I. Cor. 10, 16-21).

Sf. Euharistie constituie expresia marii iubiri a lui Dumnezeu faţă de om. Acum ne hrăneşte cu însuşi Trupul şi Sîngele său, aşa cum o mamă iubitoare nu-şi hrăneşte copilul cu hrăna străină, ci cu laptele ei, care este, de fapt, sîngele ei.

Pogoară la neputinţa noastră şi se foloseşte de elementele de bază ale hranei zilnice, pîine şi vin, pe care le preface în trupul şi sîngele Său.

Prin Sf. Euharistie se realizează scopul dumnezeeştei iconomii în persoana lui Hristos, care este adunarea “întru una” a fiilor risipiţi ai lui Dumnezeu (In. 11, 52) într-un Trup (I. Cor. 10, 17) şi constituirea Bisericii Lui.

De aceea, adunarea ce se face în vederea săvîrşirii dumnezeeştei euharistii se numeşte sinaxă adică adunarea “ca Biserică” (I. Cor. 11, 18) şi “împărăţie a lui Dumnezeu”.

Acesta este motivul pentru care Sf. Liturghie începe cu fraza: “Binecuvîntată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sf. Duh”. O frumoasă rugăciune din Sf. Liturghie a primelor veacuri creştine exprimă astfel acest adevăr: “Precum era această pîine împrăştiată pe ogoare şi a fost adunată întru una, astfel să se adune şi Biserica de la marginile pămîntului în Împărăţia Ta”.

În fruntea acestei lucrări stă, desigur, episcopul sau un preot. Dar nu el săvîrşeşte euharistia. Hristos este “şi cel ce aduce şi cel ce se aduce”; preoţii sînt diaconii (slujitorii) lui Hristos, iconomi ai tainelor Sale (I. Cor. 4,1). Dar şi mirenii participă activ la cele ce se săvîrşesc; nu sînt spectatori pasivi. Liturghia înseamnă “lucrare a poporului”, a întregului popor al lui Dumnezeu, nu numai a preoţilor. Deoarece şi aceştia se află în poporul lui Dumnezeu şi nu deasupra lui.

Fiecare are slujirea lui, după harul pe care l-a primit. Mirenii nu-şi însuşesc preoţia specială a clericilor, dar nici clericii nu socotesc pe mireni ca pe un element pasiv în cadrul săvîrşirii sacramentale. Deosebirea între “cei ce săvîrşesc” şi “cei ce asistă” este neîngăduită în liturghia ortodoxă.

Participarea activă a credincioşilor la Sf. Euharistie, împărtăşirea Trupului şi a Sîngelui lui Hristos, este necesară pentru mîntuire, fiindcă prin aceasta ei se păstrează vii duhovniceşte. De aceea, Biserica Ortodoxă oferă Sf. Împărtăşanie şi pruncilor, urmînd porunca lui Hristos (Mt. 18, 2-5, 19, 13-15).

Creştinul ortodox nu consideră Trupul şi Sîngele Domnului ca pe o hrană obişnuită. De aceea, se pregăteşte ca atare, cu rugăciune şi asceză trupească înainte de împărtăşire. Prin aceasta urmează sfatului Apostolului Pavel că “cel ce mănîncă pîinea aceasta şi bea paharul Domnului cu nevrednicie, este vinovat de Trupul şi Sîngele Domnului. Să se cecreteze omul pe sine şi aşa să mănînce din pîinea aceasta şi să bea din paharul acesta” (I. Cor. 10, 16, 21).

Totuşi cum va şti credinciosul că o adunare euharistică aparţine cu adevărat Bisericii ortodoxe? Pentru aceasta nu şint suficiente oarecare asemănări exterioare şi nici chiar dacă se respectă textul ortodox al liturghiei. Sf. Ignatie al Antiohiei răspunde la această întrebare cum că sigură, adică ortodoxă, este acea Euharistie pe care o săvîrşeşte episcopul sau preotul care se află în unitate cu episcopul şi are împuternicirea necesară. Episcopul constituie garanţia prezenţei lui Hristos, fiindcă preoţia lui urcă pînă la Hristos însuşi prin intermediul succesiunii apostolice, care alcătuieşte un lanţ al unităţii neîntrerupte cu apostolii.

Este aşadar necesar ca preotul care săvîrşeşte Sf. Euharistie să aibă hirotonie valabilă şi să se afle în unitate cu episcopul bisericii locale. Prezenţa episcopului la fiecare Sf. Liturghie, se arată prin faptul că aceasta se săvîrşeşte pe Sf. Antimis care poartă semnătura de mînă a episcopului, precum şi prin pomenirea numelui în timpul Sf. Liturghii. Este evident că preotul nu pomeneşte în timpul Sf. Liturghii numele episcopului care l-a hirotonit, ci numele episcopului regiunii în care se săvîrşeşte Sf. Liturghie.

Pentru ca Liturghia să fie ortodoxă, mai trebuie ca episcopul al cărui nume se pomeneşte, să se afle în unitate cu Biserica ortodoxă a ţării respective. Şi nu ajunge nici numai aceasta. Trebuie ca Sinodul episcopilor acestei ţări să fie recunoscut şi să se afle în comuniune cu toate celelalte Biserici din toată lumea. Dacă există aceste premise, atunci Sf. Liturghie este ortodoxă şi fiecare credincios ortodox poate să participe la Sf. Euharistie.

 


 

(Sursă: DEFINIREA CREDINŢEI ORTODOXE, Bucureşti 1993)

 


 

Εκτύπωση Σελίδας Μείωση Γραμματοσειράς Αύξηση Γραμματοσειράς
Ἐπιστροφή στήν ἀρχή τῆς σελίδας